 |
| (R) Science |
cei care s-au purificat îndeajuns
prin filosofie
prin filosofie
trăiesc în eternitate
total desfăcuţi de trup
total desfăcuţi de trup
şi ajung la lăcaşuri
şi mai frumoase.
şi mai frumoase.
Platon: Phaidon, 114c
Savanţii au stabilit deja că, la nivel de gene, cimpanzeii sunt cel mai aproape de homo sapiens. Dar un mascul cimpanzeu este de cinci ori mai puternic fizic decât cel mai puternic bărbat, boxer de categorie grea şi îl poate uşor ucide. Deci, cum se face că noi stăpânim planeta şi nu ei? Noi suntem mai vicleni. Intelectul nostru îl depăşeşte pe al verilor noştri cimpanzeii. Inteligenţa noastră este arma care ne-a servit drept avantaj comparativ cu dinţii şi ghearele celorlalte animale. Dar în rest suntem cimpanzei.
Oamenii creează instituţii în societate -- organizaţii statale, religioase, cultuale -- dar structura acestora coincide sută la sută cu schema unicei structuri create de cimpanzei: grupul, turma lor. Spre deosebire de alte specii de maimuţe, cum ar fi gorilele sau geladele unde există un mascul alfa şi haremul de femele, grupul de cimpanzei este constituit dintr-un mascul alfa şi 5-15 masculi puternici, cărora nu le este interzis accesul la femele. Nici un mascul alfa nu este fericit să accepte această împărţire, dar o acceptă totuşi din instinctul de a supravieţui: totul are o valoare funcţională.
Problema e că teritorul pe care se hrăneşte turma este limitat de teritoriile altor grupuri de cimpanzei cu care turma noastră de maimuţe hominide nu se află vreodată în relaţii amicale. Grupurile megieşe întotdeauna vor jindui resursele de hrană şi femelele din grupul nostru şi ostilităţi între turme izbucnesc în permanenţă. Dar la război e nevoie de masculi luptători. (De aceea în triburile africane primii mănâncă carne din animalul ucis războinicii, este funcţional, deoarece dacă aceştia vor fi slabi survine riscul de dispariţie a întregului trib, chiar dacă etica ipocrită a societăţii noastre ar recomanda mai întâi să mănânce femeile, copiii şi bătrânii. Asta da, pe timp de prosperitate, dar pe timp de luptă pentru supravieţuire aceasta e nerozie).
Acum, putem să privim la orice organizaţie sofisticată creată de oameni şi vom vedea că ea are aceeaşi "organigramă" ca şi cea a turmei de cimpanzei: liderul, fruntaşii şi haremul de femele şi pui. Să luăm compania: avem preşedintele şi vicepreşedinţii/şefii de departamente. Să luăm biserica: avem patriarhul/papa şi episcopii şi apoi turma de oi credincioase. Să luăm partidul politic: avem liderul, fruntaşii şi apoi membrii de rând. Să luăm Globul pământesc: avem ţări şi grupuri de ţări ca SUA, UE sau NATO. Să luăm Universul: există Divinitatea, îngerii (pe care Dionisie Areopagitul îi desparte în trei clase câte trei) şi există materia, inclusiv oamenii.
Omul nu poate decât să fie o fiară violentă pentru că s-a născut într-un mediu violent. Există puţini oameni -- filosofii, călugării -- care îşi direcţionează violenţa împotriva demonilor şi patimilor proprii, dar majortitatea luptă împotriva celor apropiaţi. De aceea există luptă, pe care câteodată o numim "concurenţă" sau chiar "concurenţă loială", în cadrul familiilor, triburilor, companiilor, partidelor, sistemelor politice, religioase şi culturale.
Chiar dacă liderii religioşi au încercat să mai tempereze aceste porniri violente -- Moise cere în porunca a 10-a să nu jinduieşti femeia şi asinul aproapelui tău, iar Iisus -- să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, iar Buddha ne spune să renunţăm la dorinţă, dacă dorim să nu avem suferinţă, iar Apostolul Pavel ne recomandă să ne păstrăm castitatea pentru a nu avea suferinţă în trup (1 Cor. 7:28) -- cei mulţi au puţin timp pentru a se ocupa de astfel de nimicuri. Lupta concurenţială -- o sublimare a luptei arthetipale pentru hrană şi înmulţire -- cere efort permanent şi nu acceptă relaxare, care poate echivala cu înfrângerea.
...Eu am două cartele în telefonul meu, de la doi operatori moldoveni şi eu ştiu că ei nu manifestă niciun pic de simpatie unul pentru altul. Eu însă i-am pus în acelaşi device şi-i folosesc după cum îmi convine.
De asemenea eu nu ştiu suporterul cărei echipe sunt: Dacia Chişinău sau Zimbru Chişinău, dar ştiu că ambele echipe au suporteri gata oricând să-şi bată botul unii altora.
De aceea, atunci când un partid de opoziţie critică acţiunile sau pur şi simplu îndrugă verzi şi uscate despre partidul de la guvernare, eu îl privesc cu înţelegere dar şi cu scepticism, deoarece ceea ce nu spun criticii -- dar vor să se subînţeleagă -- este: ia uitaţi-vă cât de negativ este partidul care vă conduce, de aceea trebuie să ne votaţi pe noi.
Oare asta nu-i promo? Oare asta nu-i marketing? De aceea privesc cu rezervă, dar şi cu milă, membrii de rând şi simpatizanţii partidelor politice sau ai politicienilor. Prietene, pentru politician -- şi accentuez: pentru ORICE politician -- tu nu eşti decât un vot, aşa cum pentru şoferul de microbuz tu nu eşti decât 3 lei.
Aşadar, lupta între organizaţiile create de oameni va exista permanent, dar ai dreptul şi să nu te intereseze şi să te concentrezi asupra intereselor tale: asta nu-i lupta mea.
Oamenii creează instituţii în societate -- organizaţii statale, religioase, cultuale -- dar structura acestora coincide sută la sută cu schema unicei structuri create de cimpanzei: grupul, turma lor. Spre deosebire de alte specii de maimuţe, cum ar fi gorilele sau geladele unde există un mascul alfa şi haremul de femele, grupul de cimpanzei este constituit dintr-un mascul alfa şi 5-15 masculi puternici, cărora nu le este interzis accesul la femele. Nici un mascul alfa nu este fericit să accepte această împărţire, dar o acceptă totuşi din instinctul de a supravieţui: totul are o valoare funcţională.
Problema e că teritorul pe care se hrăneşte turma este limitat de teritoriile altor grupuri de cimpanzei cu care turma noastră de maimuţe hominide nu se află vreodată în relaţii amicale. Grupurile megieşe întotdeauna vor jindui resursele de hrană şi femelele din grupul nostru şi ostilităţi între turme izbucnesc în permanenţă. Dar la război e nevoie de masculi luptători. (De aceea în triburile africane primii mănâncă carne din animalul ucis războinicii, este funcţional, deoarece dacă aceştia vor fi slabi survine riscul de dispariţie a întregului trib, chiar dacă etica ipocrită a societăţii noastre ar recomanda mai întâi să mănânce femeile, copiii şi bătrânii. Asta da, pe timp de prosperitate, dar pe timp de luptă pentru supravieţuire aceasta e nerozie).
Acum, putem să privim la orice organizaţie sofisticată creată de oameni şi vom vedea că ea are aceeaşi "organigramă" ca şi cea a turmei de cimpanzei: liderul, fruntaşii şi haremul de femele şi pui. Să luăm compania: avem preşedintele şi vicepreşedinţii/şefii de departamente. Să luăm biserica: avem patriarhul/papa şi episcopii şi apoi turma de oi credincioase. Să luăm partidul politic: avem liderul, fruntaşii şi apoi membrii de rând. Să luăm Globul pământesc: avem ţări şi grupuri de ţări ca SUA, UE sau NATO. Să luăm Universul: există Divinitatea, îngerii (pe care Dionisie Areopagitul îi desparte în trei clase câte trei) şi există materia, inclusiv oamenii.
Omul nu poate decât să fie o fiară violentă pentru că s-a născut într-un mediu violent. Există puţini oameni -- filosofii, călugării -- care îşi direcţionează violenţa împotriva demonilor şi patimilor proprii, dar majortitatea luptă împotriva celor apropiaţi. De aceea există luptă, pe care câteodată o numim "concurenţă" sau chiar "concurenţă loială", în cadrul familiilor, triburilor, companiilor, partidelor, sistemelor politice, religioase şi culturale.
Chiar dacă liderii religioşi au încercat să mai tempereze aceste porniri violente -- Moise cere în porunca a 10-a să nu jinduieşti femeia şi asinul aproapelui tău, iar Iisus -- să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, iar Buddha ne spune să renunţăm la dorinţă, dacă dorim să nu avem suferinţă, iar Apostolul Pavel ne recomandă să ne păstrăm castitatea pentru a nu avea suferinţă în trup (1 Cor. 7:28) -- cei mulţi au puţin timp pentru a se ocupa de astfel de nimicuri. Lupta concurenţială -- o sublimare a luptei arthetipale pentru hrană şi înmulţire -- cere efort permanent şi nu acceptă relaxare, care poate echivala cu înfrângerea.
...Eu am două cartele în telefonul meu, de la doi operatori moldoveni şi eu ştiu că ei nu manifestă niciun pic de simpatie unul pentru altul. Eu însă i-am pus în acelaşi device şi-i folosesc după cum îmi convine.
De asemenea eu nu ştiu suporterul cărei echipe sunt: Dacia Chişinău sau Zimbru Chişinău, dar ştiu că ambele echipe au suporteri gata oricând să-şi bată botul unii altora.
De aceea, atunci când un partid de opoziţie critică acţiunile sau pur şi simplu îndrugă verzi şi uscate despre partidul de la guvernare, eu îl privesc cu înţelegere dar şi cu scepticism, deoarece ceea ce nu spun criticii -- dar vor să se subînţeleagă -- este: ia uitaţi-vă cât de negativ este partidul care vă conduce, de aceea trebuie să ne votaţi pe noi.
Oare asta nu-i promo? Oare asta nu-i marketing? De aceea privesc cu rezervă, dar şi cu milă, membrii de rând şi simpatizanţii partidelor politice sau ai politicienilor. Prietene, pentru politician -- şi accentuez: pentru ORICE politician -- tu nu eşti decât un vot, aşa cum pentru şoferul de microbuz tu nu eşti decât 3 lei.
Aşadar, lupta între organizaţiile create de oameni va exista permanent, dar ai dreptul şi să nu te intereseze şi să te concentrezi asupra intereselor tale: asta nu-i lupta mea.
